sâmbătă, 9 aprilie 2011

Copiii nevăzători îi „bat” pe cei normali la sportul minţii. Zeci de nevăzători s-au întrecut la Concursul Naţional de Şah de la Timişoara


Zeci de copii nevăzători din toată ţara s-au „bătut" în mutări la Timişoara, în cadrul Concursului Naţional de Şah pentru Deficienţe de Vedere.

Iulian are 19 ani şi nu mai vede de la vârsta de trei ani. Cu trei ani în urmă, el a câştigat un concurs naţional de şah cu copii normali.
Iulian Florin Rada joacă şah din clasa I, cu mult timp după ce şi-a pierdut vederea. La numai 3 ani, el a fost diagnosticat cu o tumoare la creier. Chiar dacă operaţia i-a reuşit, nervul optic i-a fost atrofiat, urmând să îşi piardă vederea pentru totdeauna. Asta nu l-a împiedicat însă să facă performanţă. De ani de zile, băiatul a participat la o serie de competiţii naţionale, în care s-a clast tot timpul pe primele trei locuri.

Prin şah simte că sparge barierele

„Apogeul carierei mele a fost în clasa a IX-a, când am câştigat 1.000 de euro, la un concurs naţional de şah. Atunci, am jucat cu copii normali, de vârsta mea", povesteşte Iulian. Pasionat de limbile străine, băiatul spune că va continua să participe la competiţiile de şah, pentru a-şi demonstra că poate rupe barierele spre normalitate. „Şahul este singurul sport la care şi noi, nevăzătorii, putem participa, de la egal la egal. Asta mă motivează să lupt - când joc şah, simt că nu există bariere între mine şi copiii normali", a mărturisit Iulian.

Duce o viaţă cât poate de normală


Iulian a urmat şcoala specială de nevăzători. Acum, îl aşteaptă examenul maturităţii. Planurile sale de viitor coincid cu cele ale unui copil normal. „După Bacalaureat, îmi propun să dau la facultate, vreau să urmez cursuri de română engleză. Mi-aş dori să ajung fie profesor, fie translator", povesteşte băiatul. Acesta spune că problema lui de sănătate nu îl împiedică nici să citească, nici să umble pe calculator. „Îmi palce să citesc în timpul liber. Fie ascult cărţile în format audi, fie le citesc, în formă adaptată cu sistemul Braille", a povestit Iulian.

Scris de Renate Simion pe http://www.adevarul.ro/locale/timisoara/Timisoara_copiii_nevazatori_ii_bat_la_sah_pe_cei_normali_0_457154556.html

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu