sâmbătă, 8 ianuarie 2011

Brăileanul Victor Valentin Mocanu este campion la şah, dar şi primul la învăţătură

Victor Mocanu este elev-model şi campion la şah

La doar 13 ani, Victor deţine categoria I la şah, este vicecampion judeţean la seniori şi a obţinut media 9,93 la sfârşitul clasei a VI-a. Vrea să devină maestru al şahului.
Victor Valentin Mocanu este, alături de alţi copii talentaţi, mândria CS „Orizont 64" Brăila. Practică „sportul minţii" sub îndrumarea CM Ionel Balcan şi-l are drept model pe jucătorul de şah Florin Gheorghiu, cel mai bun jucător de şah român.


Victor Mocanu este elev-model şi campion la şah
Brăila

 Victor s-a apucat de şah în urmă cu
trei ani, iar primul concurs la care a participat - „Trofeul Micuţului Gânditor" - i-a adus un binemeritat loc II. În anul care s-a încheiat, a obţinut, la Galaţi - în cadrul Turneului Open FIDE, Cupa „Moş Nicolae" - locul I la juniori sub 16 ani. El a obţinut, de asemenea, locul I la Trofeul „Regelui Hazliu", desfăşurat în noiembrie 2010, la Brăila. Tot în 2010 şi tot la Brăila, pasionatul şahist a obţinut locul I la Festivalul „Pionul Năzdrăvan", festival omologat de Federaţia Română de Şah.
Nu în ultimul rând, tânărul şahist a obţinut locul II şi titlul de vicecampion judeţean la Campionatul Judeţean de Şah Seniori, în acelaşi an 2010.
„Am participat la numeroase turnee şi concursuri, unde am obţinut mai multe medalii şi trofee. Amintesc aici Campionatul Naţional de Şah (2009 şi 2010), Trofeul „Micuţului Gânditor", Turneul „Bucuria Copiilor", Festivalul de Şah „Pionul Năzdrăvan", Trofeul „Micul Prinţ", Concursul „Copiii şi Sportul", Turneul „Turnul de Abanos", Turneul „Căluţul de Fildeş" (2008-2009), Campionatul Judeţean de Şah Seniori (2009 şi 2010), Festivalul Internaţional de Şah Tulcean (2009 şi 2010)", ne-a mărturisit Victor Valentin Mocanu.
9,93 media generală
Pentru băiatul de clasa a VII-a, de la Şcoala „Mihai Eminescu", şahul nu este doar un „sport al minţii". El îl ajută la tot ce ţine de discipline precum matematica, fizica sau chimia, discipline care implică o gândire logică. Nu e de mirare că îşi doreşte din tot sufletul să aibă cât mai multe realizări în acest sport.
Cât priveşte rezultatele obţinute la învăţătură, acestea sunt excepţionale. Astfel, Victor a realizat, la sfârşitul clasei a VI-a, media generală 9,93, ceea ce înseamnă că a avut două medii de 9, restul numai de 10. Şi să nu uităm, genialul şahist învaţă la una dintre cele mai bune şcoli din municipiu, respectiv „Mihai Eminescu", fosta Şcoală nr. 23.
„Copiii de astăzi - şi mă refer la cei cu înclinaţii către «sportul minţii» - nu sunt stimulaţi în niciun fel. Cheltuielile legate de participarea la turnee sunt suportate exclusiv de către părinţi şi, rar, de către sponsori. Nu poţi obţine performanţe dacă nu participi la concursurile organizate în ţară, or asta implică cheltuieli", a precizat mama campionului.
Ce-i place
Victor iubeşte şahul şi îşi doreşte să câştige cu orice preţ - suferă când pierde o partidă. Studiază şahul din cărţi, aprofundează teoria deschiderilor, repetă finaluri şi analizează combinaţiile. Pentru el, şahul înseamnă totul, nu există ceva mai important decât tabla cu şaizeci şi patru de pătrate.
Ce nu-i place
"Nu-mi place să pierd partidele, nu-mi plac oamenii invidioşi, nu-mi place minciuna şi nu-mi place să mi se impună să fac ceva anume. Nu-mi plac oamenii cu înclinaţii violente. Nu-mi place să-mi pierd nopţile în faţa calculatorului. Nu-mi plac manelele şi nici muzica de petrecere", ne-a spus campionul.
Întrebări şi răspunsuri
Ce ţi-ai dori să te faci atunci când vei avea de ales o carieră?
V.M.: „Mi-ar plăcea să urmez o facultate axată pe ştiinţele exacte. Nu pot spune, deocamdată, ce aş vrea să fiu atunci când voi fi mare dar, cu siguranţă, liceul va fi hotărâtor în această privinţă".
Cine te-a sprijinit în realizarea performanţelor?
V.M.: „În primul rând mama, care a fost alături de mine, atât la şcoală, cât şi la toate turneele de şah şi s-a bucurat, deopotrivă, de reuşită. În ce priveşte şahul, amintesc pe maestrul meu, Ionel Balcan, fondatorul clubului".
Profil
Născut: 18 august 1997, Brăila.
Ocupaţie: elev în clasa a VII-a la Şcoala „Mihai Eminescu".
Familie: este singur la părinţi.

Articol scris de Marian Gheorghe pe http://www.adevarul.ro/locale/braila/Portret-_Braileanul_Victor_Valentin_Mocanu_este_campion_la_sah-dar_si_primul_la_invatatura_0_404359724.html

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu